Tag Archives: iubire

Versuri şi proză de Valentina Elena Vitan

E mult prea mult

E mult prea mult și mult prea chinuitor totul.
Mă uit în mine și vad cristale sparte și cioburi de inima roșiatice
Bucăți de piele roză și urme de buze pictate în negru.
E mult prea mult în mine sa deschid calea către nimic.
Rănesc visele și le arunc în rau să curgă la vale, sa se piardă;
Aş fi făcut înconjurul lumii de mii de ori dacă oceanele n-ar fi avut
Sursa din ochii mei miopi, văzând cruciș in mijlocul sufletului, miop și el.
E mult prea mult dacă din mine creşte bradul din munte.
Îmi întind rădăcinile să se ducă departe, să chinuie roade
Să chinuie fluturi și cântece deopotriva. Și să te chinui și tu,
Glas ce taci. Nimic din ce sunt eu nu-ți e sfânt. Ai să te întorci parșiv
Și am să număr zilele până la finalul meu. Deşi eu voi trăi
Voi fi murit încet, din nou, din lacrimi și orgoliu rănit,
Căci acum aş fi rănit carnea mea că tu să rămâi intact
Și-aş fi rupt bucăți din mine ca tu să rămâi încă puțin.
Mă uit la cioburile de cristal și zâmbesc. Eu nu mai sunt aceeași
Dar tu ești la fel. Si ai să trăieşti la fel că totdeauna, rănit de rădăcinile mele
Căci te iubesc și-am să te iubesc până când uitarea va pune lacătul peste mine.
E mult prea mult, adevărat.

Professional cuddler

ATINGEREA UMANA SE PLĂTEŞTE

Nu ştiu cum s-ar putea traduce în limba română, dar există termenul acesta şi a devenit chiar şi  o meserie. Se percepe chiar şi un tarif, normal, doar se prestează nişte servicii. Într-o lume în care oamenii devin tot mai singuratici şi mai egoişti, ajung să angajeze oameni care să îi strângă în braţe. Cu alte cuvinte, chiar şi afecţiunea se cumpără. Oare nu e şi asta o iluzie? Totul devine superficial şi teoretic, totul are definiţie, totul are nişte reguli, oamenii care strâng în braţe şi care sunt plătiţi ca să stea să vorbească cu oameni, oameni care te bat pe umăr şi îţi spun ca totul va fi bine contra unui cost, oameni care plâng alături cu tine deşi nu simt nimic faţă de tine. Oameni singuri, oameni care au amiciţii doar pe internet, oameni care văd chipuri doar în faţa unui ecran şi atât, oameni care au relaţii sexuale cu ei înşişi închipuindu-şi că o fac cu alţi oameni. O şedinţa costa doar 80 de dolari şi dureaza o oră. De ce simt că afacerea asta lasă şi mai mult sufletul gol? Oare dacă îl vezi pe stradă pe cuddlerul tău profesionist şi il saluţi ţi-ar răspunde fără să îi plăteşti? Oare s-ar opri să îţi vorbească zâmbind pe gratis şi ţi-ar da o îmbrăţişare? Oare poţi considera un asemenea profesionist prieten? Şi cât de reală şi dezinteresată ar fi prietenia lui? Cât de sinceră?

Într-o lume în continuă mişcare, când timpul se comprimă continuu, când egoismul e la cote maxime şi tinde să devină din ce în ce mai mare, când omul nu caută decat strict modele vizuale la care să se raporteze, nu e de mirare că depresia e boala generală. Într-o lume în care termentul “iubire” apare în dicţionarul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii drept o boală mintală cu termen redus de manifestare nu e de mirare că maştile sunt impenetrabile şi cine nu se încadrează e un anormal. Omul ajunge să refuze să se mai îndragostească, să mai iubească, totul e conectat la fire şi monitoare.

Boala seculului? Frica de bine. Totul are o reţeta prestabilită cu ingredientele stricte, e aparent, totul e imaginativ. Şi cam atat.

 

Te cânt

Pentru a mia oară te cânt în surdină
înainte de somnul ce îmi odihneşte sufletul şi mintea.
Am obosit de-atâta patimă
ce stinge paşii arzând de nerăbdare
şi ochi obtuzi căutători de sfinte daruri pămănteşti.
Nu te mai ţin în braţe ca alte dăţi,
când lunile se împleteau minute-n şir în calea mea să îmi mângâie lipsa ta.
Am gura prea sărata de amarele uscate ale vieţii
să te mai simt lucind în mine,
ca un păgân făuritor de timp înconjurat de vremuri.
Eşti tu, dar eşti şi altul, privesc prin tine ca printr-un vitraliu,
îmi eşti străin de mâna mea căutătoare de linişti ce n-au să vină.
Te simt prezent, dar tu lipseşti în mine, opace sentimente ce au murit;
le-am îngropat la un “Adio!” spus în graba tristelor dorinţi neîmplinite,
iar tu eşti mort de mult, dar nu în gândurile mele.

Autor: Valentina Elena Vitan

https://valive.wordpress.com/

Şi de-ar fi să mă uiţi vreodată – Pablo Neruda

La mulţi ani, Olga Morar !

” Îmbrăţişarea unui suflet frumos, face mai mult decât o mie de vorbe” (jlg) 

Iar noi, îţi mulţumim că ne-ai dat posibilitatea să te îmbrăţişăm. Chiar dacă suntem virtuali, pot spune că este o îmbrăţişare sinceră, venită din sufletul fiecărui membru al radioului.

“Îţi mulţumim că ai devenit înger pentru aripile frânte, iar când ne-a fost mai greu, tu ne-ai încurajat. De câte ori am căzut, ne-ai ridicat. Ne-ai ascultat fără a da semne de plictiseală, iar când cineva dintre noi a plâns, ai găsit de fiecare dată putere, ca să ne înveseleşti. Ai împărtăşit cu noi din experienţa ta, devenind astfel prieteni şi formând o “mică familie”, aici, la Radio Tasha.  În taină îţi ascundeai durerea, ca să zâmbeşti pentru noi şi, pe bună dreptate, marele Nichita a avut dreptate:
Un prieten adevărat e mai preţios ca un înger” – Nichita Stănescu

Nu degeaba “Cineva” te-a numit “Maica Tereza”. Ai ales să calci pe urmele unui înger preţios, dăruindu-ne din nestematele prieteniei.

 

Echipa Radio Tasha, îţi urează la mulţi ani cu sănătate ca să te poţi bucura de dragostea copiilor şi a nepoţilor tăi.

echipa radio

La mulţi ani, pentru o bunică împlinită !

 

 

La mulţi ani de 8 Martie! – Olga Morar

     8 Martie – o zi minunată în care noi femeile avem parte de ceva, ceva mai multă iubire decât în restul zilelor, pentru că ei, bărbaţii dragi sufletelor noastre doresc să ne arate din plin sentimentele care le nutresc pentru noi, unii reuşesc pe deplin, ne bucură cu vorbe calde de iubire, dar şi cu atenţii care ne arată cât de mult însemnăm noi pentru ei.
O zi dragele mele în care bărbaţii SE ÎNTREC în a ne mulţumi pentru căldura sufletească, dăruirea pe care noi cu multă tandreţe reuşim să o oferim în fiecare zi….ne înseninează ziua cu flori, cu şoapte dulci, cu daruri alese…
Dragele mele, dacă se va întâmpla să nu vă atingă nimeni măcar cu o floare, vreau să vă transmit mesajul meu: Chiar dacă nu este cineva, în viaţa voastră, care să vă ureze ”LA MULŢI ANI”, fruntea sus !!!!! Înseamnă că pe primele 5 locuri în viaţa voastră sunteţi chiar VOI. Bucuraţi-vă! Faceţi că toată viaţa voastră să fie ca un 8 Martie (de jure, nu de facto…ca iarna asta !!!)….aşa cum vreţi voi !!!………

O primăvară frumoasă pentru toate fetele şi femeile !!

 

Dor de primăvară – Olga Morar

Azi m-a apucat un dor de primăvară, este anotimpul meu preferat, ştiu că mulţi îl aşteaptă, dar, pentru mine chiar dacă înseamnă o primăvară în plus şi, parcă dupa 50 de ani te uiţi cam cu jind la timpul care trece, înseamnă totuşi multă schimbarea în bine,….înseamnă regenerarea naturii şi parcă nu-mi mai repugnă trecerea timpului….

Dacă ar fi dupa mine, aş lăsa să fie primăvara, primăvară şi dorul de primăvară….m-ar îndemna să mai spun iar şi iar primăvară…oamenii parcă sunt mai fericiţi primăvara, seninul cerului parcă le confera o stare de mare bine, soarele care încălzeşte aerul primăvăratec, ii face pe oameni mai zâmbitori, îi vezi pe stradă zămbind uneori fără motiv, simt pur şi simplu nevoia de exteriorizare, lumea iese în parcuri, mirosul verdelui crud din natură, le dă o stare de bine, oamenii sunt mai expansivi, copii mai gălăgioşi, neastâmpăraţi, pentru că, aşa mi se pare mie că trebuie să se comporte cei sănătoşi…şi parcă neastâmpărul lor te îndeamnă şi pe tine la o viaţa nouă…

 

 

O viaţă nouă şi, când spun asta mă refer şi la iubire, ea e percepută mai acut primăvara, uneori devii imponderabil, simţi ca pluteşti, trăieşti într-o altă dimensiune, te simţi într-un mare fel…. şi dacă am în minte primăvara, mă gândesc şi la cineva anume, apropos…îmi amintesc un cântec a lui Aurelian Andreescu, în care era un vers “tu eşti primăvara sufletului meu”…v-aţi asemuit iubitul, iubita cu o primăvară?

Hmmm!! eu da…am primăvara în suflet, m-aş bucura s-o aveţi şi voi…cu ea în suflet poate să fie şi gerul lui Boboteaza, parcă nu e chiar de speriat…pentru că, gândul, la el/ea…te încălzeşte, nu-i aşa?!

Nu ştiu ce primăvară va fi… a aşteptărilor, a îndoielilor, a împlinirilor…a trăirilor năvalnice, a păcii sufleteşti, poate necesară sufletului meu zbuciumat, a liniştii? …a regăsirii bucuriei vieţii, a rostului, a drumului bun…aş vrea să fie o primăvară a împăcării, a calmului dupa nesfărşitele furtuni…. Aş vrea să fie primăvara sufletului vostru…sau mai bine spus sufletul să vă fie o veşnică primăvară, cu nori plini de iubire, cu ploi calde care să spele tristeţea din sufletul vostru !!!

Din creaţiile moderatorilor: Eliza Tbx

Deşi are numai 16 ani, ca un mesager al iubirii, Eliza porneşte cu încredere pe un nou drum al poeziei şi nu numai.

Plină de viaţă, mereu încântătoare prin ceea ce face, s-a hotărât să dea viaţă gândurilor sale aşternute pe coala virtuală.

Încă de la primele versuri, scrise timid, Eliza ne conduce spre inima ei  adolescentină, o inimă ca “o icoană a iubirii”.  Muzicalitatea în vers clasic, dă savoare gândurilor izvorâte din sufletul ei, ca mai apoi să fie aşternute în vers sau proză. Eliza are un viitor promiţător în lumea cuvintelor, o adolescentă care nu teme de a lăsa libertatea Cuvântului să schimbe lumea din jurul ei. Crede în iubire şi împărtăşeşte acest sentiment nobil tuturor celor care nu au uitat primii fiori ai dragostei.

 Eliza trăieşte la maxim, se bucură de orice detaliu al vieţii şi reuşeşte să ne transmită emoţii prin emisiunile sale radiofonice, prin candoarea versurilor, dar şi prin eseurile scrise cu mult talent. 

Pentru a citit gândurile Elizei,  îmbelşugate cu puternice emoţii, este nevoie de un spirit şi suflet curat, deoarece se dăruieşte nouă, cititorilor, prin puritate spirituală şi dragoste de Cuvânt.  Aşa am perceput-o eu, pe această domnişoară care mânuie cu uşurinţă slova românească, iar timpul ne va dovedi că nu m-am înşelat. Personal o încurajez pe Eliza să scrie, să dăruiască şi să ne împărtăşească din cufărul cuvintelor,  inspirate de Cel de Sus, inimii sale.

(L.G.Janik)

Un monolog interios

De-a neamului durere
Timpul a răpit din mine doruri,
regretul nebunatic mai răsună,
ne-ați cioplit în suflet multe goluri,
din lumea voastră plină de minciună.

Fântâni secate, sufletele-n voi,
mereu călcați și legile-n picioare,
să vă spălați iar gâtul de noroi,
mai scoateți înc-o lege în vigoare…

Cât de trist ne murmură izvorul,
v-ați aliat cu cei ce ne destramă,
privind la cer, plânge-n noi iar dorul,
dupăȚepes să vă bageîn seamă.

Ne-ați pus pecete-n suflet și pe chip,
ne-ați șters vise și vorbele din gură,
ați risipit clepsidre de nisip,
să ne-ngropați doar într-o arătură.

Uitați c-aveți și voi un trup de lut,
lumea voastră-i neputința de-a iubi,
pe noi și-o țară întreagă ne-ați vândut,
de minciuni și de trădare veți pieri.

Veți muri, dar nu întinși pe cruce,
cu un suflet putred, gol, neputincios,
faptele vă poartă la răscruce,
chiar cu zâmbetul pe buze mai duios.

Privirea voastră, piatră de mormânt,
se pierde-n bolta cerului ca vântul,
iar clipele se scurg toate-n pământ,
precum și voi, că v-ați pierdut cuvântul…

Popor de glorie cu-n tricolor,
stăm cu inima-mpăcată și-i privim,
de-a neamului durere am să mor,
de rușine că-s din voi și suferim…

 

Să mă prefac

Să mă prefac în frunză, să cad asupra ta,
Să-ți fiu pururea umbră, ca să te pot urma.
Sunt doar un susur tandru al apelor din munți
Și te iubesc curat, cu dor și fluturi mulți.

Alege tu cuvinte ce să le folosesc,
Căci nici eu nu mai știu, nimic nu e firesc.
Șoptește tu ce floare pot fi, cât mai trăiesc,
Iubesc precum o fiară sau nu știu cum iubesc.

Să fii tu cel ce smulge din rădăcină floarea,
Tot tu să fii cel care se joacă de-a iubirea.
Să mă prefac că nu sunt, mereu să te seduc
Dorind ca tu să-mi dai același prim sărut.

Să mă prefac în rază, să caut în deșert,
Să te pictez în fiecare gând și vers;
Să nu mă doară setea, să plâng de bucurie,
Iubirea noastră pură, miros de iasomie.

Îți scriu ultima dată, iubit necunoscut!
Eu sunt ca Marea Moartă, sărată la-nceput.
Privește-aceste rânduri de parc-ar fi lumina.
Iubitul meu cel mut, să nu te doară vina !

 

Metaforă

Cred că ultima raită o dăm cu toții într-un loc cum e acesta. Norii grei, albi, atârnă deasupra ta ca niște podoabe de argint transmise din generație în generație. Totuși sunt pașnici sau așa par. Nu-i auzi că despică lumea, că zbiară, dar știi că sunt acolo, deasupra ta. Numai privindu-i cum se învolburează, ai impresia că or să cadă peste tine și o să te îneci în ei ca-ntr-un morman de păcate capitale.
Copacii sunt și ei acolo, străjeri ai timpului, negri și înalți. Ar trebui să te sperie măreția lor, dar ți-a mai rămas ceva curaj. Știi că n-o să-ți facă nimic și știi că o să te poți agăța de ei dacă va fi să cazi. Înaintezi cu curaj prin stratul subțire de zăpadă. Oare unde ți-ai lăsat ghetele?
Zăpada sclipește în razele ultimului asfințit și-ți ia ochii. Te simți de parcă ai călca pe cristale. Pe vârfuri, înaintezi.
Vântul șuieră pe lângă tine, parcă vrea să-ți șoptească ce trebuia să îți amintești. Să fie replica finală din Hamlet? Să fie telefonul ăla care trebuia dat cu mult timp în urmă? Nu mai știi.
Ce-ți trebuia, de fapt? Parcă ți-e bine. Picioarele goale nu mai îngheață și nu îți mai auzi respirația. Nici inima nu mai bate așa … a plecat și vântul.
Acum ninge și liniștea se așterne firesc, ca zăpada de la picioarele tale. Nu mai simți nimic. Nu te mai doare nimic. Cumva, nu-ți poți aminti când te-a durut ceva ultima dată.
O lumină surdă acaparează tot. Da, ai lăsat urme pe puntea timpului, dar acum gata. Strălucirea albă te acoperă pe nesimțite, până nu mai vezi ce vedeai și nu mai știi ce știai.
Nu mai are rost. Nu mai ești așa tânăr, nu trebuie să te lupți cu uitatea.
Vei fi bine.
Asta a fost ultima dată.

 

 

 

Dragobete – Zeul iubirii, de Olga Morar

 

Motto : “Iubirea nu e târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea e certitudine: te iubesc pentru că te iubesc.”(Liviu Rebreanu)

 

 

Citeam azi un articol pe blogul Cristianei şi nu puteam să nu reţin ceva care mi-a plăcut într-un mare fel şi pe care vreau să-l redau în copy paste pentru că merită şi pentru că subscriu la cele scrise de ea:

“Iubirea este un termen inventat (de templieri, ca termen de discuţie) şi părerea mea este că cei care au adevărata iubire nu mai vorbesc despre ea, ci ea irumpe din tot ceea ce fac: ajutor pentru semeni, pentru cer şi pământ deopotrivă, calitate, moralitate, demnitate, altruism, tot ceea ce poate fi mai bun şi mai frumos ca manifestare omenească. A vorbi despre iubire e ca şi cum ai suna din talgere… A îndemna pe oameni la iubire este ca şi cum ai suna din goarnă în piaţa mare a satului… A face ceva din iubire, fără să impui, fără să atragi atenţia – ci doar să oferi cu modestie, cu însorire spirituală… este oferire de iubire şi nu mai are nevoie de nici un sunet…”

În această zi se spune că fetele adunau zăpada şi o topeau folosind-o la descântece de iubire şi ritualuri de înfrumuseţare, o numeau”zăpada zânelor “şi o considerau magică, îşi clăteau chipul spre a fi atrăgătoare ca şi zânele.
Tot în această zi şi barbaţii trebuie să se afle în relatii cordiale cu sexul feminin, neavând voie să necajeasca femeile, altminteri anul va fi neprielnic, cu alte cuvinte veselie în această zi spre a avea parte de iubire tot anul!
Nu se ţese, nu se coase şi nu se fac treburi gospodăreşti în această zi, doar curăţenia este permisă pentru că ea este aducătoare de spor şi prospeţime, şi încă ceva: nu ai voie să plângi în aceasta zi, lacrimile sunt aducătoare de necazuri. In unele zone fetele îşi pun la fel ca şi la Boboteaza busuioc sub pernă spre a-şi visa ursitul , crezând ca Dragobetele le aduce dragostea adevarată.
Aaşdar, mulţi ani frumoşi şi luminoşi iubirii!! Alegeţi să iubiţi şi iubiţi ce aţi ales!

Autor: Olga – Morar,
Satu – Mare

 

 

“Suntem doi si singuri si-n loc de inima ne bate luna.” (Nichita Stanescu)

 

 

Powered by keepvid themefull earn money