TAINA SCRISULUI – SĂ FACEM HAZ DE NECAZ !

TAINA SCRISULUI – SĂ FACEM HAZ DE NECAZ !

Aveam nouă ani şi eram considerat un elev „fruntaş”. Acesta e şi motivul pentru care un coleg a apelat la mine să-l ajut la definirea unei poezii dedicate…

 

Aveam nouă ani şi eram considerat un elev „fruntaş”. Acesta e şi motivul pentru care un coleg a apelat la mine să-l ajut la definirea unei poezii dedicate marelui Stalin. I-am furnizat rima (Kremlin) şi am considerat că misiunea mea a fost îndeplinită. Probabil însă că microbul a pătruns şi după o perioadă de incubaţie, m-am pomenit scriind versuri. Umoristice! De unde şi de ce, nu ştiu nici acum.

Pe la 12 ani m-au publicat în ziarul local, apoi în cel regional, curând la revista „Tânărul scriitor” şi pe la 15 ani am fost invitat la Congresul pe ţară al tinerilor scriitori, la Bucureşti. A urmat o perioadă în care am publicat foarte mult la „Urzica”, la „Albina”, la „Magazin” care devenise foarte cerut de cititori,  apoi la „Contemporanul” şi la „Luceafărul”

Drumul meu era hotărât, aşa că la 17 ani dădeam examen de admitere la Medicină. Şi am fost admis. La Institutul de Medicină din Iaşi exista o brigadă artistică de succes care se numea „Seringa”. Gaze-ta satirică (de perete) se numea tot „Seringa„. Acolo mi-am făcut veacul, în afară de colaborarea săptămânală la pagina umoristică a ziarului „Facăra Iaşului”.

Eram singurul medicinist din subredacţia „Vieţii studenţeşti”… unde eram coleg cu Marin Sorescu, Mircea Radu Iacoban, Roni Căciularu – cu toţii filologi convinşi. M-am străduit totuşi să fiu prezent la cursurile clinice şi stagiile  din spital, din când în când la radio Iaşi şi uneori la revistele literare, unde îi întâlneam pe scriitorii Andi Andrieş, Corneliu Ştefanache, Cornel Sturrzu şi alţii.

Am abolvit facultatea cu succes, am fost repartizat într-o comună suburbană din Botoşani unde am lucrat ca medic, dar o perioadă am fost şi secretar literar la Teatrul „Eminescu” din Botoşani. Apoi medic secundar dermatolog la Bucureşti. Poetul Florin Mugur, cu care m-am împrietenit, m-a îndemnat stăruitor să scriu despre mediul spitali-cesc. I-am replicat că nu-i locul de unde se poate inspira un umorist. A rezultat totuşi o carte, un fel de jurnal, pe jumătate umoristică… „Şarpele şi Cupa”. Editată de Junimea din Iaşi, a avut o presă bună, recomandată de Aurel Baranga, Sebastian Costin, Mircea Sâtimbreanu, Mircea Iorgulescu şi Valentin Silvestru.

Au urmat alte numeroase  schiţe umoristice, publi-cate mai întâi în reviste şi adunate apoi în volume (unsprezece), multe dintre ele de prietenii mei scriitori Mircea Radu Iacoban, George Roca, Mihai Batog Bujeniţă. Liviu Antonesei, Ştefan Maier. Tradus la Madrid în spaniolă, editat în România, Israel, Spania. Am publicat în Australia, Germania, Anglia, Canada, Statele Unite.

Schiţele au fost preluate și de reviste din Cipru, Belgia, Noua Zeelandă. Un episod interesant în Polonia: la Universitatea din Cracovia există o facultate de limbi străine cu o secţie de limba română. Studenţii preferă texte umoristice, iar profesorii i-au solicitat lui Liviu Antonesei, care e profesor universitar la Iaşi, şi lui George Roca, consilier editorial şi editor la Sydney, volumul „Chemaţi doctorul”. Pentru studiu, desigur!!!

Mă opresc aici cu relatarea mea succintă, dar sper să am ce scrie şi în viitor. Pentru că taina scrisului rămâne pentru mine o taină.

———————-

Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

aprilie 2018

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.