DACĂ

Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e unic ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,
Mereu, vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM copilul meu!

RUDYARD KIPLING

ANTI – DACĂ

De poţi să faci pe prostul când altul te repede
făcând-o pe deşteptul – şi cu-n cuvânt nu-l cerţi;
de nu te-ncrezi în nimeni şi nimeni nu te crede;
de-ţi poţi ierta păcatul, dar altora nu-l ierţi;
de nu amâni o clipă un rău să-l împlineşti
şi dacă minţi mai tare când alţii nu spun drept;
de-ţi place în iubire cu ură să izbeşti
şi totuşi îţi pui mască de sfânt şi de-nţelept;
de te târăşti ca viermii şi-n visuri nu-ţi iei zborul
şi numai interesul îl sui la rang de ţel;
de părăseşti învinsul şi treci cu învingătorul
şi-i vinzi, fără sfială, pe amândoi la fel;
de rabzi să-ţi afli scrisul şi spusa tălmăcite
drept adevăr, să-nşele mulţimea oarbă şi
când vorbele şi fapta în vânt ţi-s risipite
tu, dându-le la dracu, poţi altele să scorni;
de poţi să faci într-una dintr-un câştig, o mie,
şi patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn;
de nu-ţi plăteşti bănuţul luat ca datorie,
dar tu să fii plătitul găseşti că-i drept şi demn;
de poţi să-ţi storci şi gândul şi inima şi nervii,
îmbătrânite-n rele, să faca rele noi
şi sub nehotărâre plecându-te ca servii,
când toţi strigă: ” ‘ nainte!” doar tu să strigi: ” ‘napoi!”;
dacă, stând în mulţime te-mpaunezi semeţ,
dar lângă cel puternic îngenunchezi slugarnic
şi pe duşmani sau prieteni, tratându-i cu dispreţ,
te faci că ţii la dânşii, dar îi înşeli amarnic;
dacă nu pierzi momentul să faci oriunde-un rău
şi-n umbra lui te-nlinişti ca-n umbra unui pom,
al tău va fi Pământul cu tot prisosul său;
vei fi-ntre Domni, Întâiul, dar niciodată OM!

KOSTAS VARNALIS